România, singura țară din UE unde șoferii sunt mai tineri decât mașina

Un studiu european arată că țara noastră e din nou campioană, dar nu la ce ne-am aștepta, adică consum spirt, avorturi și prostituate în Italia. De data asta, studiul a stabilit că România e singura țară din Uniunea Europeană unde în medie șoferii sunt mai tineri decât mașina pe care o conduc.

În România rar vezi un șofer cu mașină mai nouă de 20-30 de ani, iar șoferii pensionari conduc în general mașini Opel Astra, care au fost produse în urmă cu 70-80 de ani, în vremuri de care nimeni nu-și mai aduce aminte.

Acest studiu confirmă însă teoriile samsarilor de mașini, care spun clienților că au cumpărat mașina din Germania de la o bătrânică: ”Asemenea căzături nu pot proveni decât de la o persoană în vârstă, cu demență, care și-a uitat mașina în garaj 30 de ani și apoi a decis s-o pună pe piață, cu doar 80.000 km parcurși pe Autobahn”, spune expertul auto Mirel Dâmbu.

Efectul e că avem și cei mai bătrâni mecanici auto, pentru că doar persoanele în vârstă mai știu cum să schimbe distribuția la un Volkswagen Passat din 1995, cum circulă prin țara noastră, sau Dacia Logan din prima serie, 2003, cum sunt absolut toate taxiurile din România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
24 aprilie 2023 07:30
Citește mai mult despre: mașină șofer studiu UE

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult