Românii bogaţi se plâng că televizorul le aduce sărăcie în casă

Foarte mulţi români cred că au ajuns să o ducă foarte rău din cauza televizorului, care le aduce prea multă sărăcie în casă. După părerea lor, cea mai periculoasă este sărăcia transmisă în direct, din Vaslui sau din altă parte, genul de sărăcie cu multe amănunte de la faţa locului. Sărăcia trece sticla şi intră direct în casa telespectatorului, iar de acolo nu mai vine nimeni să i-o scoată.

Fenomenul a fost studiat şi de cunoscuţii cercetători britanici, celebri pentru experimentele lor. Ei au făcut luat un eşantion de 500 de telespectatori cu bani pe care i-au expus la sărăcie prin TV. La sfârşitul experimentului telespectatorii se îmbrăcau prost, îşi plângeau de milă şi se împrumutau de bani, de la radioascultători şi de la cititorii de ziare. Singurii neafectaţi de sărăcie au fost telespectatorii fideli ai posturilor culturale, care nu au simţit nicio diferenţă, fiind obişnuiţi să nu aibă bani.

Un telespectator român sărăntoc ne explică nemulţumirea sa: „Eu nu înţeleg cum a ajuns televiziunea să decidă că eu nu am suficientă sărăcie în casă! Nimeni nu ştia exact câtă sărăcie era la mine în casă, numai eu şi nevastă-mea ştiam. Aveam destulă, iar acum ca să scap de surplusul de sărăcie mă costă cât nu face.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 decembrie 2011 15:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult