Românii care nu și-au plătit taxele au în sfârșit suficienți bani de băutură
Pe de o parte a fost vorba de o acțiune de protest, încurajată de influenceri mai mult sau mai puțin importanți. Iar pe de altă parte a fost și statul care a încurajat, prin desele probleme avute cu platforma Ghișeul.ro și altele similare. Indiferent care au fost motivele, mulți români au avut ocazia să nu-și plătească taxele la început de an iar asta înseamnă mai mulți bani de băutură.
„De obicei nu aveam bani în ianuarie, că era după sărbători și trebuia să plătesc și alte daravele, că de, poate e o reducere ceva. Acum, că n-am plătit nimic am descoperit că am bani să fiu mut până-n februarie”, spune Constantin Cuza, un contribuabil din București.
Și alți români au explicat avantajele acestei metode, care pare să funcționeze. „Dacă sunt beat toată ziua nici nu-mi mai pasă cu cine am votat, de ce am votat și dacă m-a mințit sau nu. Oricum toți mint, dar dacă sunt praf n-am timp să mă gândesc la asta”, explică Iancu Duda, un analist economic din Oradea.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.