Românii cer deschiderea bisericilor, să se poată ruga pentru deschiderea birturilor

Românii își cer drepturile tot mai insistent! Mii de cetățeni evlavioși somează Guvernul să redeschidă urgent bisericile, ca să aibă un lăcaș sfânt unde să se poată ruga la Dumnezeu să se deschidă terasele și cârciumile, destinația lor finală în plan spiritual.

”Evident, te poți ruga de oriunde la Dumnezeu să redeschidă cârciumile, dar altfel te aude într-o biserică. Am prieteni dispuși să facem și o chetă, să băgăm o sumă serioasă la cutia milei, că doar știm și noi că nimic nu e gratis pe lumea asta, și nici Dumnezeu nu e prost să dea ceva fără să ia ceva îndărăt”, explică Marian, din Berceni, român evlavios.

O altă propunere este ca la fiecare biserică deschisă să fie deschisă minim o cârciumă, pentru că altfel e discriminare: ”Fiecare bețiv va avea un spațiu de 8 metri pătrați, vom da noroc cu halbele de la minim 1 metru distanță și fiind vară evident că vom prefera spațiile deschise, adică terasele. Exact cum sunt prevederile pentru Biserică”, declară bețivii credincioși.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
10 mai 2020 06:02
Citește mai mult despre: biserica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult