Românii își redescoperă țara căutând un loc unde să poată traversa Dunărea la bulgari

Cea mai „hot” destinație turistică din această perioadă o reprezintă, surprinzător, sudul țării, unde zeci de mii de turiști se plimbă pe toate șoselele din preajma Dunării în căutarea unui loc mai liber pentru traversat Dunărea la bulgari. Desigur, poduri între cele două țări există de aproape un secol, dar acestea sunt deja arhipline, la fel ca și bacurile.
„Am luat în calcul să traversez și pe la Drobeta Turnu Severin, am auzit un zvon că acolo ar fi construit un pod un anume Apolodor din Damasc. Clar o manevră cu bani de la guvern și corupție, nu vă zic în ce hal era totul. Practic nu au făcut decât un picior din podul ăla, dar și ăla pare neterminat”, s-a plâns Bogdan Stancu, un turist care a străbătut aproape toată Oltenia în căutarea unui loc de traversat.
Pe de altă parte, du-te-vino-ul turiștilor este mană cerească pentru proprietarii de pensiuni și restaurante din zonă. „N-am mai avut atâția turiști aici de pe vremea eclipsei de soare. E bine, că putem folosi același meniu cu aceleași prețuri, adică o ciorbă cu ardei, smântână și pâine și sare, dacă vor separat, costă tot 2000 de lei”, spune Ioana Dragomir, proprietara restaurantului „Numele Trandafirului”.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.