Românii, mai divizați ca oricând. Jumătate au datorii în lei, jumătate în euro

Ultimele sondaje scoase de cele mai reputate institute de sondare a opiniei publice arată o realitate îngrijorătoare cu privire la România. Clivajul social se adâncește și ceea ce ne unea odată ne divizează acum mai mult decât oricând.

“Asistăm la un întreg război, economic, social, cultural, între românii sparți în cur cu datorii în euro și românii palizi de săraci cu datorii în lei. Se urmăresc, se caută, se privesc cu suspiciune și apoi se înjură ca la ușa cortului. Prietenii care păreau să țină o viață se destramă în doar câteva ore”, spune sociologul Decebal Popescu. Savanții nu au găsit încă o explicație cu privire la acest fenomen îngrijorător.

“E ca și cum ai fi atât de prost încât să crezi că dacă ții cu NATO, UE sau Rusia o să fii tu, ăla rupt în cur, cumva mai bogat decât lihnitul de peste drum, care nici el n-are asfalt, Lamborghini și servitori în casă dar cumva crede că dacă te înjură pe tine că ții cu Putin, NATO, UE sau Rusia o să fie el mai puțin milog. Nimeni nu este atât de prost în realitate, de-aia nu putem să ne explicăm de unde atâta ură”, a declarat sociologul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 octombrie 2023 14:22
Citește mai mult despre: cearta datorii Euro lei valuta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult