Românii săraci profită de programul Litoralul pentru toţi. La Feteşti s-a format o coadă de căruţe

Cine spunea că nu știm să facem turism? Programul Litoralul pentru toți, destinat românilor fără bani, a atras deja zeci de mii de familii, care și-au încărcat sacoșele de rafie în căruțe și au pornit spre Mamaia și alte stațiuni. Pentru că în paralel s-a lansat și programul Autostrada pentru Toți, căruțașii au profitat și s-au dus pe A2, numai că, așa cum se întâmplă de fiecare dată, s-a făcut aglomerație, au apărut cozile și nervii.

Căruțașii mai pricepuți la tehnologie îi acuză pe căruțașii melteni că sunt prea proști să achite taxa de pod prin SMS, blocând circulația: ”Stau ca idioții la ghișeu, să plătească cash, cum plăteau în vară cei mai proști șoferi!”, spune indignat Petrică S, la coadă la Fetești. Alți turiști spun că aglomerația va dura mult, pentru că peste jumătate din căruțe sunt chiar din Fetești, că așa se circulă acolo.

Nici pe plajă nu au lipsit incidentele. Un turist a vrut să se laude cu bolidul lui cu patru cai, dar a rămas blocat cu căruţa în mare, spre râsul celorlalți turiști. În cele din urmă a fost scos de poliția locală, care a intervenit cu căruța specială a secției. Martorii spun că boii au făcut diferența.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 septembrie 2015 10:23
Citește mai mult despre: coada fetesti litoral turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult