S-a inventat cel mai performant computer românesc: nu rezolvă nici o problemă dar găseşte scuze

Prezentat la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, computerul românesc a produs rumoare dar şi entuziasm printre savanţii prezenţi acolo. Asta pentru că invenţia românească foloseşte un sistem de calcul extrem de complicat, care nu rezolvă problema dată dar găseşte o scuză extrem de veridică pentru asta.

“Calculatorul nostru nu este capabil nici de cele mai simple operaţii matematice. Dacă-i ceri să facă 2+2 începe să se tânguiască, cere încă un CD de instalare, apoi spune că discul este zgâriat, apoi anunţă nişte erori de compatibilitate între placa de bază şi procesor pentru ca, într-un final, să se dea jignit că i se pune o astfel de problemă simplă”, s-au lăudat cercetătorii români. 

Minunăţia tehnicii are aplicaţii în foarte multe ramuri ale ştiinţei şi tehnologiei, de la construcţia de autostrăzi până la statistici complexe sau sondaje de opinie. “Am testat acest calculator vreme de 6 luni la noi, în ministerul Transporturilor, şi pot să vă spun că rezultatele sunt uluitoare. Am reuşit să nu facem absolut nimic dar am furnizat scuze pentru întârzieri de lucrări şi falimentul CFR cât pentru şapte ţări. Este o adevărată comoară”, afirmă Adrian Mihai Iacob, director implementare şi logistică în Ministerul Transporturilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 ianuarie 2013 08:23

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult