TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Şantierul Naval Mangalia, cumpărat de Noriel. Va construi cea mai mare raţă de cauciuc din istorie

Scris de TNR
@
15 octombrie 2026 15:09
Şantierul Naval Mangalia, cumpărat de Noriel. Va construi cea mai mare raţă de cauciuc din istorie

Fake news-ul cu Rheinmetall a ţinut prima pagină a site-urilor de ştiri, dar şantierul naval din Mangalia chiar urmează să renască! Reprezentanţii companiei de jucării Noriel au confirmat că au achiziţionat şantierul pentru 140 milioane de euro, iar curând vor începe lucrările la primul lor megaproiect naval, o raţă de cauciuc cu un deplasament de 4900 de tone.

„Fregata ‘Amiral Costache Măcănilă’, sau raţa uriaşă de cauciuc, cum a fost poreclită în presă, e doar prima dintr-o serie de ambarcaţiuni militare de mare tonaj pe care urmează să le producem pentru NATO”, a precizat directorul Noriel, un băiat de 6 ani pe nume Răducu.

Potrivit specificaţiilor tehnice, raţa uriaşă e dotată cu armament de ultimă generaţie, chiţăitul ei cu ultrasunete putând doborî un avion de vânătoare sau o dronă de la mai bine de 25 km. În plus, aceasta beneficiază de camuflaj ultraperformant, fiind deghizată, fireşte, într-o raţă adorabilă de gumă cu un deplasament de 4900 de tone.

„După raţă urmează pinguinul, peştişorul şi poate chiar şi homarul din Mica Sirenă. Avem foarte multe idei, cauciuc să fie”, au precizat noii patroni ai Şantierului Naval Mangalia.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook,  Instagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi