Şapte sfaturi pentru românii care folosesc teleportarea ca mijloc de transport

Ia-ţi ceva de citit la tine. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în ultime vreme teleportările înregistrează întârzieri foarte mari. Dacă vrei o teleportare relaxantă, nu pleca la drum fără o carte, un mp3 player sau un laptop pe care să urmăreşti filme sau să te joci.

Atenţie la ceilalţi călători. Mulţi români, în special dintre cei care s-au teleportat la clasa a doua, s-au plâns de mirosurile neplăcute de transpiraţie ale celorlalţi teleportaţi. Călătoreşte doar la clasa I sau, dacă nu-ţi permiţi, alături de cinci cunoscuţi de încredere, cu care să ocupaţi un întreg compartiment.

Alege teleportările tur-retur şi fă-ţi rezervarea din timp. Criza i-a făcut pe mulţi operatori de teleportare să ofere reduceri importante pentru persoanele care îşi fac rezervarile cu câteva luni în avans şi optează pentru bilete tur-retur. Reducerile pot ajunge până la 50%. Profită de ele.

Nu călători cu teleportorii low cost. În ultimul timp, s-au înmulţit firmele de teleportare low cost. Deşi au preţuri mai mici, aceste firme trebuie evitate: au întârzieri foarte mari, escalele sunt interminabile, personalul se poartă urât cu călătorii, iar condiţiile de la toaletă sunt sub orice critică.

Nu da bani cerşetorilor. Din cauza naivităţii unor călători, cerşetorii apar tot mai des printre teleportaţi. Nu le daţi bani, pentru că doar aşa îi convingeţi să renunţe la cerşitul pe mijloacele de teleportare în comun. Este dreptul tău să călătoreşti în condiţii civilizate, fără să fii deranjat de cerşetori.

Atenţie la viteza de teleportare. Viteza de teleportare admisă în localităţi este mult mai mică decât cea admisă în afara localităţii. De aceea, majoritatea radarelor sunt amplasate în localităţi, unde viteza de teleportare maxim admisă se depăşeşte extrem de uşor. Dacă te deplasezi cu teleportotul personal, n-ar strica să-l dotezi cu un antiradar performant.

Nu te teleporta în Botswana, Togo sau zona Moldovei. Pur şi simplu, n-ai nici un motiv s-o faci.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
29 ianuarie 2011 10:43

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult