Sărăcie! Un român își mai permite bobițe doar pentru el, nu și pentru câine

Inflația galopantă din ultima vreme îi face pe români să strângă cureaua. Numai că uneori cureaua ajunge să o strângă nu omul, ci animalul său de companie. Un asemenea caz întâlnim în Mizil, unde un localnic nu-și mai permite să împartă bobițele cu câinele său.

„Abia îmi ajung mie, chiar nu am de unde să-i mai dau și lui“, oftează bărbatul în timp ce molfăie dintr-un bol pe care, până nu demult, îl împărțea cu câinele său. „Ca să nu mai zic că bobițele de-acum sunt dintre cele mai ieftine, luate la sac de 5 kg, că nu-mi mai permit unele mai bune, ca pe vremuri.“

Mai mult decât atât, într-una din zile cetățeanul din Mizil a urmărit câinele ca să afle pe unde își îngroapă oasele. „Da, recunosc, i-am furat oasele, c-aveam nevoie de ele pentru o ciorbă, ca să-i dau cât de cât un gust. Dar mă constipasem de la atâtea bobițe uscate, chiar aveam nevoie de o ciorbă ca să-mi revin“, spune în apărarea lui bărbatul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 mai 2023 07:56
Citește mai mult despre: câine mizil

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult