Săracii pun guițături de pe Youtube, să creadă vecinii că taie și ei porcul

Sunt săraci, dar au mândria lor! Sute de români care n-au avut bani de porc nu vor să se lase mai prejos față de vecinii cu bani, așa că pui guițături de pe Youtube, să pară că e Ignatul și la ei. Nu doar guițăturile sunt importante. Contează și stigătele precum: ”Apucă-l de urechi!”, ”Pune-l jos”, sau ”Adu cuțitul”.

După guițături, săracii simulează o întreagă zi de măcelărit porcul și spun tare să audă vecinii: ”Adu-mi cratița aia, să-ți dau carne de friptură”, după care pun un episod din Chefi la cuțite cu ceva carne care sfârâie. Vecinii spun că nu pun botul la manevrele săracilor: ”Sfârâie a friptură, dar tot a varză călită miroase”, spune un vecin de săraci.

După tăiat și falsa friptură, săracii se apucă să dea tare la boxe niște documentare despre preparate tradiționale, să creadă lumea că fac și ei cârnați sau caltaboși, după care clefăie zgomotos, mănâncă usturoi și râgâie în lift, scuzându-se că ”e de la cârnații ăia mulți pe care i-am mâncat de Crăciun”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
21 decembrie 2020 18:25
Citește mai mult despre: guiț porc youtube

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult