Scandalos! Chioșcarii de pe lângă școli le dau elevilor măști în loc de rest la țigări

Mii de elevi se declară complet nemulţumiţi de măştile anti-COVID, dar nu atât în incinta şcolii cât în jurul acesteia! Mai exact la chioşcuri şi buticuri, unde elevii îi acuză pe vânzători că au căpătat prostul obicei de a le da măşti în loc de rest.

„Nici măcar caramele, gumă sau ţigări la bucată – măşti! Ce să fac cu atâtea măşti, bro. Ai mei îmi dau măşti, bunicii îmi dau măşti, unchiu’ Nicu îmi trimite măşti, da’ ce, eu am patru nasuri şi cinci guri?”, se întreabă Vlăduţ, 17 de ani, elev în clasa a 2-a.

„Dacă pachetul de ţigări mă costă 18 lei jumate şi eu vin cu 20 de lei, ce-l face pe vânzător să creadă că eu îmi doresc o mască de un leu cincizeci, când eu am intrat în magazin cu masca mea adusă de acasă?”, oftează Valeria, 14 ani.

„Eu nu mă plâng. Am găurit mai multe măşti încercând să fumez pe sub ele în clasă fără să se prindă profa. Îţi trebuie multă îndemânare”, a comentat un puşti.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 septembrie 2020 13:24
Citește mai mult despre: elevi masti scoala tigari

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult