Scandalos! Primăria a achiziţionat coarne de ren pentru maşini cu 1500 de euro perechea

Cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru risipa revoltătoare, Primăria Capitalei pare că s-a autodepăşit de Sărbători!

Proaspăt înfiinţată, Compania Municipală Coarne de Ren a achiziţionat 15.000 de perechi de coarne de ren pentru întreaga flotă auto a municipalităţii, la preţul de 1500 de euro perechea, considerat „ridicol” de majoritatea specialiştilor consultaţi.

„În primul rând, vorbim despre seturi coarne-nas-coadă, mult mai performante decât obişnuitele seturi coarne-nas. În al doilea rând, vom da în judecată pe oricine mai cârâie, da?”, a declarat primarul Capitalei, Gabi Firea.

„Seturile coarne-nas-coadă, de culoare turcoaz, au fost produse de compania turcă Renkebab, care nu a mai fabricat până acum decât kebab, iar coarnele sunt cu până la 15 cm mai late decât prevăd normele, existând riscul ca alte maşini să fie zgâriate. Ce să mai spunem? Primăria Cluj a achiziţionat recent coarne de cerb românesc de la Astra Coarne SA, la jumătate de preţ”, spune Marcel, analist de coarne.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de TNR
24 decembrie 2019 14:12

Alte articole

Vezi mai mult