Scandalos! Un medic român, plimbat între mai multe spitale ca să ia şpagă de la pacienţi

România 2018! E posibil aşa ceva? După 6 ani de facultate, rezidenţiat, stagiatură și specializări, un medic român a fost pus în situația de a se plimba pe jos între spitale ca să ia șpagă de la pacienți. Medicul acuză condițiile din spitale: ”Sunt nevoit să iau șpagă pe coridor!”

”De la spitalul județean, unde am luat șpăgile pe cabinetul meu privat, mi s-a spus să merg la universitar, că trebuie să mai iau șpăgi și de acolo. De-acolo m-au trimis la ORL, iar șpăgi, pe urmă la neurologie, că mai lipsea ceva la dosarul unui pacient, iar o șpagă și acolo. Chiar nu putem să ajunge la un standard european, să iau și eu șpagă într-un singur loc? Și de fiecare dată sunt trimis altundeva, măcar să fie un orar clar de șpagă”, spune medicul.

Deși a acuzat dureri de picioare, conducerea spitalului i-a comunicat cu un cinism abject că nu e o urgență și că n-au nicio ambulanţă disponibilă. Medicul a fost nevoit să dea el șpagă unui șofer de ambulanță ca să-l ducă la o clinică de stat, unde 28 de pacienți îl așteptau de mai bine de 8 ore să le ia șpăgile.

Pacienții ridică neputincioși din umeri: ”Noi am fi venit la un singur spital, dar nu avem condiții și aici ne-a trimis cardul de sănătate când l-am băgat în sistem”, o declarație nesimțită și ambiguă, tipică pentru sistemul de sănătate românesc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 iulie 2018 08:28
Citește mai mult despre: medic spaga spital

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult