Schimbare majoră în cadrul BOR: bisericile se vor numi sucursale

Din dorința de a fi în pas cu vremurile, prea înalții oficiali BOR au hotărât să modifice din temelii structura organizatorică a companiei. Pentru că oricum bisericile aveau statut de sucursale, acest lucru a fost oficializat recent printr-o hotărâre AGA. Un prim pas a fost instalarea de bancomate la intrare, însă procesul este abia la început.

“Vorbim de 20 de centre regionale, care vor coordona fiecare aproape 900 de biserici. Preoții vor urma cursuri speciale de vânzări, noi urmând să ne axăm mai mult pe promovarea pachetelor. La o cununie și un botez clientul va primi acatistele gratis, timp de trei luni. Cei care își îndeplinesc target-ul vor primi bonus”, a explicat Părintele Dionise, Director de HR.

“Noi am fost să ne interesăm pentru botez la biserica Sfântul Elefterie, însă ni s-a spus că mai nou se numește Sucursala Opera. Totul este schimbat în interior, au ghișee separate pentru nunți și botezuri. Am luat și câteva pliante care explică avantajele de a lucra cu ei. Înțeleg că de anul viitor vor instala și contactless”, a explicat un cetățean.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
4 octombrie 2015 09:45
Citește mai mult despre: aur avere bani biserica bogatie Patriarhul Daniel religie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult