Se apropie postul! A început schimbarea etichetelor de pe mezelurile care oricum nu conţineau carne

Aşteptat cu sufletul la gură de către milioanele de creştini dornici de ghiveci şi iahnie, postul îi mobilizează deja pe producătorii de mezeluri! Aceştia au început încă de ieri să schimbe etichetele produselor aflate pe rafturi, adăugând “de post” la denumirile cârnaţilor, salamurilor şi şuncilor care “oricum nu conţineau nici urmă de carne”.

“Postul înseamnă mai mult decât un regim alimentar impus de religie”, spune Victor Rolcea, întreprinzător în domeniul salamului. “Înseamnă să fii sincer cu tine însuţi şi cu semenii tăi. De aceea, în această perioadă, înlocuim etichetele de ‘parizer’ cu unele noi, pe care scrie ‘parizer de post’, scoţând mai bine în evidenţă adevărata compoziţie a îndrăgitului mezel: proteină hidrolizată din soia, glutamat monosodic, gumă de xantan şi deliciosul (5α,6α)-7,8-didehydro-4,5-epoxy-17-methylmorphinan-3,6-diol diacetat.”

“A trecut postul şi preparatul respectiv nu s-a vândut încă? Vrei să-l mănânci şi eşti musulman sau ateu? Nici o problemă: îndepărtezi eticheta şi salamul de post redevine în mod miraculos un salam obişnuit, care pretinde că ar conţine carne”, adaugă producătorul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
12 noiembrie 2013 23:10
Citește mai mult despre: mezeluri parizer post religie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult