Se pune bine cu Diaspora. Firea vrea să pună luminiţe în Manchester şi Milano

Firea începe să exporte furt şi incompetenţă. După ce a văzut câţi votanţi sunt în Diaspora, primarul Capitalei a decis să le ofere şi lor o pomană de sărbători: le va pune luminiţe chicioase românilor din Manchester şi Milano. Întrebată de aprobări, Firea a răspuns siderată: “Ce aprobări? Păi nu suntem în UE?”.

La Milano deja au apărut primele probleme, pentru că planul implică să agaţe beculeţe pe Bosco Verticale şi pe celebrul Dom, cu toate că angajaţii primăriei din Milano au spus “Che cosa e questa panarama? Un cazzo di merda fatto da una paesana romena? Perche?”.

Nici la Manchester n-a mers prea bine cu luminiţele, pentru că Doreii de la Compania Municipală de Montat Luminiţe în Diaspora n-au vrut să agaţe beculeţele decât dacă românii din zonă le dau şi ei o atenţie: “Noi avem la Primăria Bucureşti salarii mai mari decât ei la firmele din Anglia, nu ne zic nouă săracii ăştia ce să facem”, ar fi spus Doreii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
29 noiembrie 2019 18:09
Citește mai mult despre: Firea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult