Secretul celor care nu se îngraşă: mănâncă un pic de porc zilnic, să devină imuni la slănină

Un secret păstrat cu sfințenie vreme de mii de ani a fost în sfârșit dat publicității de un grup de oameni de știință care nu s-au mai putut abține. Aceștia au combinat observații empirice cu studii științifice de durată și au tras concluzia că singura metodă pentru a preveni îngrășarea este obișnuirea treptată a corpului cu carnea de porc.

„Cu timpul, corpul obișnuit la porc va răspunde mult mai ușor și mai bine efectelor acestuia. Ce este foarte important este ca tratamentul să fie continuu și de durată, e ca și cum ți-ai lua insulină. De aceea recomandăm pacienților care vor să nu se îngrașe să aibă la ei tot timpul o gentuță, un sufertaș, cu ceva jumări la ei, din care să mai guste din când în când, dacă le e fomică”, a declarat biologul Decebal Popescu, președintele grupării de savanți care a făcut importanta descoperire.

În ceea ce privește teoria conform căreia slăbirea se face prin mâncarea de cereale și legume, aceasta a fost infirmată în nenumărate rânduri de biologie. „Ne pare rău, dar cu varză, cereale și alte legume de-astea îngrășăm animalele, nu le slăbim, nu știu de unde e superstiția asta că slăbești cu legume”, spune Popescu.

Scris de Eftimie
15 ianuarie 2020 13:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult