Sex contra studii – ultima modă printre elevele porno

E a zece mia oară când citesc în Libertatea că o tânără vrea să-şi vândă virginitatea ca să-şi plătească studiile. Cred că asta e a doua ştire, ca frecvenţă, care apare prin tabloide. Cea mai frecventă e, evident, aia despre fata care îşi scoate la licitaţie pe internet virginitatea ca să-şi plătească studiile. Cred că redactorii de la ziar au un fel de text şablon, în care înlocuiesc doar numele fetei şi ţara de provenienţă. Probabil că uneori lasă aceeaşi poză la mai multe gagici. Nici nu se prinde românul, uitându-se la ţâţele ei, că aceeaşi veveriţă şi-a vândut virginitatea şi acum două luni, pe vremea când era din Liechtenstein, nu din Uruguay, ca de data asta.

Ce ma emoţionează pe mine – pentru că sunt şi eu om, totuşi – e alăturarea dintre sexul pe bani şi studii. Adică încasează fata banu gros pentru prestaţie (la virgine cât o fi scurtu?), dar o face ca să-şi cumpere rechizite, să aibă bani pentru penar din ăla chinezesc care se închide cu magnet şi pentru manuale alternative de la editura Sigma.

Mă întreb dacă fetele astea dau şpagă la Bac. Unde vreau eu să ajung: cel puţin la oral, ele sunt obişnuite să ia bani, nu să dea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
30 ianuarie 2010 19:21

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult