Sfidare. De ziua României, carnea din Kaufland Odorhei era roșu-alb-verde!

Compania Kaufland sfidează încă o dată România arătând dispreț față de această țară și cetățenii care vin să se înghesuie la promoție. Ca dovadă, de 1 decembrie, în localitatea Odorheiul Secuiesc, carnea aflată la promoție, fie că era ceafă de porc sau ceafă de vită, prezenta culorile roșu, alb și verde, cele ale steagului Ungariei.

Părțile roșii și albe erau evidente, pentru că apar la îmbinăturile din melasa chimică din care se face „carnea” care se vinde în Kaufland, dar amănuntul care a revoltat lumea au fost părțile verzi din carne. „Ce bătaie de joc, cum să faci carnea verde pe la margini, ce, eu sunt ungur să mănânc așa ceva”, a declarat un cosumator revoltat.

Numeroși nutriționiști patrioți au luat cu asalt rețelele sociale și au contestat decizia KAufland. „Dacă ar fi fost un pic galbenă de la vechime și albastră pe la margini, de la dezinfectantul folosit de oamenii care au atins-o să nu facă cancer, da, aș fi înțeles. Asta ne arăta că respectă țara. Dar să dai carne verde de 1 decembrie, increbibil, asta denotă o ură față de România rar întâlnită”, a explicat nutriționistul Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 decembrie 2021 13:59
Citește mai mult despre: carne Kaufland ziua romaniei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult