Sistemul bancar s-a săturat de obrăznicia clienților care vin să ia credite cu tot felul de pretenții, iar mai multe bănci au decis să facă un protest simbolic. Astfel, o bancă a acordat un credit de 30.000 de euro unui client și i-a dat banii în monezi de 5 și 10 eurocenți. 

credit-in-monede.jpg

„Întreaga operațiune a durat două zile până când nesimțitul și-a numărat toți banii. I-am adus două camionete de monezi, că am pus și de-alea de eurocent. Plus că boul s-a și încurcat de vreo două ori la numărătoare și a trebuit s-o ia de la zero”, a declarat Gustav Panighianț, directorul băncii care a acordat împrumutul. 

Clientul a dorit inițial să refuze banii, spunând că nu ține metal la el, că îi este frică de fulger. „Apoi m-am gândit: de unde altundeva să fac rost de bani pentru plasmă și BMW second? Mai am niște teren în Giurgiu și nu-l cumpără nimeni. Așa, de bine de rău, am și bani de motorină pentru un an întreg!”, a declarat clientul. 

Scris de Eftimie | Tuesday, 03.02.2015 18:30 Social

National Cinematografic