Sinistru! Traficanţii de organe din Caracal au lăsat zeci de oameni fără amigdale şi apendice

Turiştii îşi anulează în masă sejururile la Caracal, spun autorităţile, de când mai multe persoane au căzut victime traficanţilor de organe din zonă. Conform poliţiştilor, un aspect inedit al incidentelor este că, spre deosebire de traficanţii obişnuiţi, care preferă rinichii şi ficatul, cei caracaleni îi lăsau pe turişti fără amigdale şi apendice, organe care nu au absolut nicio valoare pe piaţa neagră.

“Mă plimbam liniştit, când lângă mine a oprit o furgonetă neagră, fără plăcuţe de înmatriculare”, spune Robert Acrişor, victimă a traficanţilor de organe. “M-au sedat, nu ştiu ce s-a întâmplat pe urmă, dar m-am trezit a doua zi cu urme de incizii pe abdomen şi cu un gust neplăcut în gură. Îmi luaseră apendicele şi amigdalele. Până atunci avusesem mai mereu probleme cu gâtul şi dureri frecvente de burtă, acum mă simt excelent!”

Alte victime au scăpat însă mai uşor: “Un prieten a păţit acelaşi lucru”, continuă Acrişor. “A fost răpit de traficanţii de organe la marginea Caracalului. El nu mai avea de mult nici amigdale, nici apendice, aşa că atacatorii i-au dat drumul, nu înainte să-i taie unghiile şi să-i aranjeze un pic bretonul.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
8 iunie 2013 23:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult