TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Şocant! Un practicant de bungee jumping wireless a supravieţuit impactului cu solul

Scris de Călin
@
8 noiembrie 2011 10:42
Şocant! Un practicant de bungee jumping wireless a supravieţuit impactului cu solul

Apărut recent între sporturile extreme, bungee jumpingul wireless (fără coardă, cum mai este el cunoscut) a făcut o nouă victimă: un practicant a supravieţuit impactului cu solul, spre stupefacţia audienţei prezente la faţa locului. Incindentul ridică un serios semn de întrebare asupra siguranţei practicanţilor acestui nou şi inedit sport extrem.

“Părea că totul a decurs normal când, după câteva secunde de la impactul cu solul, săritorul a început să mişte. Mai mult, după încă vreo 30 de secunde, s-a ridicat şi a început să meargă pe propriile picioare. Toţi cei prezenţi au rămas efectiv şocaţi”, a povestit, cu lacrimi în ochi, un instructor de bungee jumping wireless.

Oamenii legii nu pot însă interveni, întrucât fiecare săritor semnează pe propria răspundere, astfel că, în caz că supravieţuieşte, nu poate să-i dea în judecată pe cei care organizează săriturile wireless.  Cele mai multe accidente au loc din cauza săritorilor nepregătiţi, la care riscul supravieţuirii este destul de mare. Printre cele mai frecvente greşeli comise de aceştia se numără săritul de la înălţimi prea mici şi aterizatul în apă.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi