Soros l-a găsit pe ultimul român căruia încă nu-i dăduse bani și i-a dat 100 de dolari
E oficial! Nu mai există nici un singur român care să nu fi primit bani de la Soroș pentru dezmembrarea țării, susținerea homosexualilor, a ungurilor și a orgiilor. Stan Pop, un om care a fugit în munți încă din 1998 a fost prins de Soros în această dimineață și mituit cu 100 de dolari.
Românul se ascunsese de Soros când mai toți oamenii de la el din sat începuseră să fie plătiți de magnatul maghiar, ce avea un proiect pentru biblioteca din zonă. Acesta și-a alinat singurătățile multă vreme cu un câine credincios dar, într-o seară, acesta s-a întors din pădure cu 100 de dolari prinși în zgardă și a trebuit să-l omoare.
Soros s-a apropiat de român la apusul soarelui, când acesta era vlăguit după cât a căutat în pădure jir și ghinde pentru iarnă. Evreul a lovit din spate, rapid, și i-a înfipt 100 de dolari în buzunarul jiletcii, apoi i-a cerut să se comporte civilizat în societate, să nu mai scuipe pe jos și să se spele mai des.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.