Spargere la o patiserie din Bucureşti

Două persoane înarmate au jefuit în această dimineaţă o patiserie de la staţia de metrou Unirii. Bărbaţii au ameninţat-o pe vânzătoare cu pistolul şi au reuşit să fugă cu toţi banii încasaţi până la acea oră. Femeia a alertat în cele din urmă poliţia, dar atunci când oamenii legii au ajuns la faţa locului metroul în care se urcaseră hoţii plecase de mult din staţie, probabil că între timp trecuse şi de Crângaşi.

Pe lângă bani, spărgătorii au luat şi trei pungi de făină şi numeroase pliculeţe de praf de copt. Vânzătoarea a încercat să le opună rezistenţă cu sucitorul, dar a renunţat repede întrucât ar fi fost imediat împuşcată.

Poliţia lucrează acum la identificarea făptaşilor. Vânzătoarea de la patiserie, singura martoră a jafului, spune că nu i-ar mai putea recunoaşte pe hoţi, întrucât aceştia purtau bărbi false şi ochelari cu nucă şi stafide. Este posibil totuşi ca spărgătorii să-şi fi lăsat amprentele în aluatul pentru merdenele, în care şi-au băgat mâinile doar aşa, de-ai dracului.

Petre Făinaru, comisar la Secţia 5 poliţie: „Hoţii au fost foarte atenţi, au umblat cu mănuşi. Mai exact, cu mănuşi din alea mari, de umblat la cuptor, le-au găsit pe aici şi au început să se joace cu ele.”

Constantin Popescu-Pateu, proprietarul patiseriei: „E incredibil, românii visează să se îmbogăţească jefuind patiserii, de parcă aici se găsesc cei mai mulţi bani. Lumea are impresia că prin patiseria noastră umblă câini cu covrigi în coadă, ceea ce e complet fals. Om avea noi covrigi, dar nu vezi urmă de câine,  facem mâncarea în cele mai igienice condiţii, am trecut cu bine de toate controalele Sanepidului.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 mai 2010 11:32

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult