Spiru Haret nu pierde timpul. A înfiinţat deja Facultatea de Tehnocraţie

Vremurile se schimbă şi instituţiile de învăţământ ţin pasul cu progresul societăţii. Spiru Haret, vârful de lance al învăţământului superior a constatat că mai nou în România e nevoie de tehnocraţi şi a înfiinţat o catedră specială de Tehnocraţie.

Pe lângă profilul principal, studenţii se pot înscrie şi la alte facultăţi similare, înfiinţate tot de Spiru, precum profilul Tehnocraţie Financiar-Bancară, Relaţii Internaţionale Tehnocrate, sau pot opta pentru un Masterat în Managementul Tehnocrat European.

Admiterea va fi pe bază de dosar şi vor avea prioritate candidaţii care au avut un tehnocrat în familie, apoi cei care au dat BAC-ul la Tehnocraţie şi au luat o notă bună. Dacă vrei să fii tehnocrat, trebuie să te înscrii până la finalul lunii şi să achiţi taxa specială de tehnocraţie şi taxa de urgenţă şi într-un semestru poţi fi deja ministru tehnocrat. Prezenţa la examene nu e obligatorie, pentru că tehnocraţii au în general un mandat foarte precis. De-a lungul timpului România a dat mulţi tehnocraţi, precum Burebista, care nu era în niciun partid, sau fanarioţii tehnocraţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 noiembrie 2015 15:12
Citește mai mult despre: facultate Spiru Haret tehnocraţie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult