Stenograma primei convorbiri telefonice

Cercetătorii americani, împreună cu cercetătorii englezi, cu care s-au aliat ca să le salveze fundul cercetătorilor francezi, au descoperit recent, într-un maldăr de foi vechi, stenograma primei convorbiri telefonice. Discuţia a avut loc în anul 1876, la scurt timp după ce Graham Bell a patentat telefonul. Autorităţile americane au fost pe fază şi au interceptat imedat convorbirea despre care, mult timp, n-au ştiut ce să creadă. Un procuror a încercat chiar să o folosească drept probă la dosar, dar judecătorul a respins-o pe motiv că – citez din memorie – „nu există aşa ceva”.

Iată întreaga discuţie:

Alo, mă auziţi?
Da, vă aud foarte bine.
Cred că e greşeală, mă scuzaţi. Trebuia să răspundă o voce de bărbat.
Ce număr aţi format?
2.
Aici e 2. Cu cine doriţi?
Cu Thomas Edison.
Soţia la telefon.
A, sărut mâinile, doamnă Edison. Să nu vă recunosc, nu alta. La telefon aveţi vocea schimbată. Soţul nu e acasă?
Nu, e plecat cu nişte treburi. Cine să-i zic că l-a căutat?
Graham Bell, inventatorul telefonului. De fapt, mai mult am sunat aşa, să văd dacă merge.
Să vă sune el când se întoarce?
Da, ar fi bine, abia verific dacă pot să şi primesc apeluri.
Ce număr de telefon aveţi?
1.
Numai puţin, să notez pe ceva. 1 deci, da? Fără prefix, fără nimic?
Da, doar 1. Să nu apese din greşeală pe 4, că pe urmă îi răspunde centrala, care o să spună „Număr nealocat”. Nu de alta, dar îl taxează.
Domnule Bell, să ştiţi că a sunat şi mai devreme telefonul, dar, cine-o fi fost, a închis imediat ce am răspuns. Am crezut că-i vreo bagaboantă care îl caută pe bărbate-meu, începusem deja să-mi fac tot felul nu gânduri.
Staţi liniştită, doamna mea, tot eu eram. Am închis pentru că aveam impresia că e interceptată discuţia.
Şi acum nu mai e?
Nu ştiu, dar nu mai contează, pentru că nu mai am de gând să zic nimic despre şpaga pe care am dat-o la Oficiul pentru Invenţii, ca să intru mai repede în posesia patentului. Chestiile astea nu se discută la telefon.