Interacțiunea cu angajații Poștei Române sau simpla prezență într-un oficiu poștal ridică mari probleme pentru populația României. conform unui studiu făcut de Institutul de Criminalistică Ion Rîmaru, compania se face vinovată de 45% din crimele petrecute pe teritoriul țării.

posta_inchidem_ghiseu.jpg


„După ce stau la coadă la un ghișeu aproape 2 ore, doar ca să afle că nu mai merge un calculator sau nu au un timbru, majoritatea românilor simt nevoia să strângă de gât pe cineva”, spune Damian Popescu, unul din cei mai reputați criminaliști români. „Nu ajută cu nimic nici aerul din interior, apăsător și deprimant, mirosul de pensionar și zgomotul enervant ce se aude în surdină”, mai spune acesta.

După ce au de a face cu poșta, românii se duc acasă și omoră soția sau un cumnat, sau conduc iresponsabil pe stradă și calcă oameni pe trecerea de pietoni. Altfe crime sunt făptuite de oameni care vor să avanseze la coadă și îi omoară pe cei din față.  O altă statistică  a arătat că numai anul acesta 250.000 de absolvenți de liceu s-au apucat de fumat după ce au intrat într-un oficiu poștal, declarând că nu vor să apuce pensia, pentru că asta ar însemna să intre din nou în acea clădire.

Restul 55% din crime sunt făcute de angajați ai Poștei Române care au o răutate interioară ce nu poate fi stăpânită.

Scris de Eftimie | Friday, 25.07.2014 16:28 Social

National Cinematografic