Care turism? Un studiu făcut la principalele puncte de frontieră ale României arată că majoritatea covârşitoare a străinilor sosesc aici în căutarea bunurilor furate de români, cele mai multe fiind biciclete, maşini, dar şi bijuterii şi alte obiecte de valoare.triathlon_tiganesc.jpg

Asta explică de ce aşa zişii turişti evită zonele cu staţiuni şi se duc în zone aparent non-turistice, precum Moldova şi sute de sate ţigăneşti, unde sunt concentraţi autorii furturilor. Întrebaţi de ce nu merg pe Valea Prahovei sau pe litoral, străinii spun că nu sunt tâmpiţi să dea o căruţă de bani ca să stea în jegul ăla şi că ei vin aici să-şi recupereze câte ceva din ce li s-a furat.

Durata medie a sejurului este scurtă, de doar 2-3 zile, timp în care străinii găsesc bicicleta furată, dar realizează că poliţia nu va face nimic ca să-i ajute, pentru că şi poliţiştii sunt nişte infractori, ca restul populaţiei, şi de cele mai multe ori sunt complici cu hoţii, de la care primesc bani ca să-i apere. La fel, nici procurorii nu îi pot ajuta, pentru că sunt incompetenţi şi nu cunosc legea nici cât un student de anul 1 la Drept la Spiru Haret.

Mulţi străini participanţi la studiu spun că se răzbună plecând din hotel fără să achite nota: "Măcar să dăm şi noi o ţeapă românilor, că ni s-a luat să ne tot fure".

Scris de Ionut | Wednesday, 18.10.2017 16:29 Social

National Cinematografic