Studiu. Cel mai întâlnit accent italian este cel de Bacău

În Italia încep să se vadă efectele migrației românilor spre Peninsulă. Un studiu recent arată că accentul italian cu cea mai mare răspândire este cel de Bacău, urmat de cel nordic piemontez, iar pe locul trei este accentul de Galați, concentrat în special în zona Udine-Modena-Ferrara.

Peste 300.000 de italieni care intră zilnic în contact cu români stabiliți acolo s-au dat ușor-ușor pe accentul de Craiova și chiar au renunțat să mai gesticuleze cu mâinile, pentru că și le țin permanent în buzunare, acesta fiind efectul românilor originari din Bănie și mutați în Roma, Milano sau Brescia.

Studiul prezintă situații tot mai des întâlnite în ultimul timp în Italia, pentru că migrația românilor continuă. De exemplu, italienii din Torino, care avuseseră ani de zile un accent curat de Bârlad, încep să facă tranziția către accentul de Chitila, pe măsură ce în zonă se stabilesc tot mai mulți ilfoveni, sufocați de extinderea blocurilor din Militari, plus pierderea joburilor în fața srilankezilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
8 aprilie 2024 14:31
Citește mai mult despre: accent Bacău italia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult