Cea mai puternică instituţie financiară a ţării rămâne preferata românilor! Un barometru Laggup realizat luna trecută arată că 55% dintre români au încredere în Biserică, un scor mai bun decât al tuturor celorlalte bănci la un loc.

patriarhul_daniel_multi_bani.jpg
"Dacă e musai să-mi ţin banii undeva, păi îi ţin la Biserică, maică. Din câte am înţeles, au cele mai bune dobânzi la depozite. Nu le primeşti decât pe lumea cealaltă, dar sigur sunt bune de tot, că nu s-a întors nimeni să se plângă", spune Marcel Doru, enoriaş.

"Ştiu că banii mei sunt în siguranţă, aţi văzut ce catedrală zdravănă au construit în jurul seifului", adaugă Decebal Popescu, alt client al celei mai iubite bănci.

Printre serviciile oferite de BOR care le-au cucerit inima românilor sunt robotul telefonic Fecioara Maria, sistemul de online banking Sf. Gheorghe şi chiar şi îndrăgitele reclame cu bărbaţi în fustă.

Scris de Vasile | Sunday, 22.09.2019 08:43 Social

National Cinematografic