Surpriză pentru o familie de români. Pădurea unde s-au dus la grătar nu mai există

Unul din ultimele grătare pe anul acesta reprezentat o surpriză neplăcută pentru o familie de bucureșteni care ieșiseră și ei la pădure să facă niște mici, niște ceafă și niște cârnați lângă, să nu mănânce doar cu pâine totul. Aceștia au descoperit că pădurea în care se duceau ei de obicei nu mai există.

„Dom’le, nu zic că aveam neapărat nevoie de lemnele din ea, că facem focul cu cărbuni de la bezinărie, dar n-ai un loc unde să arunci un pet, să lași niște ambalaje, niște pungi. Păi de jur împrejur nu văd decât alți oameni ca mine, nu poți să arunci că te văd și încep să comenteze, fac poze, te pun pe internet, e neplăcut”, spune Dragoș Constantinescu, liderul familiei de grataragii.

Aceștia au găsit doar teren viran și cenușă în locul în care, altă dată, se distrau de minune, făcând să răsune codrul de manele. „Acuma, știți ce m-am gândit, tot răul spre bine, nu mai sunt copaci, dar uite câte locuri de parcare, mii, zeci de mii de locuri. Sigur găsim și noi unul. Plus că nefiind deloc natură, locul e perfect pentru construcția de blocuri”.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de Eftimie
19 octombrie 2019 13:10

Alte articole

Vezi mai mult