Surse: Godină s-a dus la mascați de teamă că află colegii lui că e scriitor și îl bat

Toată lumea a căzut după fentă, că Marian Godină a renunțat la jobul de la Poliția Rutieră pentru unul la mascați că nu a reușit să intre la Academia de Poliție, locul unde orice analfabet poate să facă un doctorat. Motivul este cu totul altul spun surse din poliție: acesta s-a dus acolo pentru că tot mai mulți colegi începuseră să afle că scrie cărți.

„Nu vorbim aici de cărți normale scrise de polițiști, alea care sunt copiate din alte cărți mai vechi de câte un nepot, ci de o carte reală, scrisă de unul singur. Începeau să-l recunoască și alți polițiști ca „ăla care scrie” și risca să ia bătaie. Așa, la mascați, nu-l recunoaște nimeni, dacă vă uitați, pe ultima lui carte nici măcar nu mai e fața lui ci a unui animal sud-american, o alpaca”, spune sursa noastră din IGP.

Dealtfel Marian Godină s-a confesat unor apropiați că nu e așa ușor să scrii o carte fără să copii de la cineva și că transpira la un capitol mai rău decât la o sesiune de sală. De-aia și are o privire atât de încruntată, că se concentrează la acordul dintre subiect și predicat, nu că trebuie să ridice 140 la piept odată la două zile.

Scris de Ef
30 octombrie 2019 11:10
Citește mai mult despre: Godina

Alte articole

Vezi mai mult