Taxa de mediu va fi inclusă de pesediști în şaorma, ca să fie siguri că nu scăpăm de ea

Dau la trântori, iau de la oameni cinstiţi! Aceasta pare să fie deviza PSD-ului, care a precizat că timbrul de mediu pentru înmatricularea maşinilor va fi reintrodus, dar de data asta în preţul şaormei, ca să fie siguri că nu va mai fi respins de instanţe. Decebal Popescu, expert în dreptul omului la şaorma, este indignat.

„Manevra PSD-ului este josnică, şi profund neconstituţională, pentru că afectează un drept fundamental al omului, acela de a mânca şaorma în libertate, fără să-i fure PSD-ul banii. Sigur, sunt unii care spun că teoretic românii ar putea renunţa la şaorma, dar este o absurditate, pentru că şaorma e mult prea bună”, spune Decebal Popescu.

Normele de aplicare a legii sunt simple: te duci la şaormar, comanzi şi când te întreabă cu ce vrei, zici cu de toate şi îţi bagă şi taxa în ea. Dacă vrei simplă, fără sosuri, fără cartofi, fără usturoi, fără nimic, înseamnă că oricum eşti un cadavru ambulant, nu ştii ce e aia viaţa, nu-i pasă nimănui de tine. Evident, ca să plătească şi veganii, se va băga un timbru de mediu în broccoli.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
22 februarie 2017 11:49
Citește mai mult despre: inmatriculare saorma taxa auto

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult