Tentativă de sinucidere? Un corporatist nu și-a cumpărat covrig în drum spre birou

Un eveniment neplăcut a avut loc astăzi în Pipera, unde un tânăr corporatist în drum spre muncă a evitat, în mod deliberat, chioșcul de covrigi pufoși și s-a dus la muncă nemâncat. Colegii săi, care stăteau la coadă la covrigi, au privit cu spaimă cum acesta trece nepăsător pe lângă ei și intră direct în clădirea de birouri.

„Avea o privire fixă, neclintită, mersul îi era drept și nu mai era palid la față. Am știut imediat că s-a întâmplat ceva cu el și am sunat la conducere”, a declarat paznicul clădirii. Deși acesta s-a apucat imediat de muncă, fără a mai trece pe la automatul de cafea, a fost înconjurat imediat de colegi care l-au implorat să mănânce covrigul de dimineață.

Specialiștii în nutriție nu cunosc cu exactitate care ar fi efectele lipsei de covrigi în dietă dar se așteaptă la ce e mai rău. „Până acum nu am văzut pe cineva să-și refuze covrigul de dimineață. Acesta conține toți ingredienții necesari pentru a crea o prezentare în Power Point în mai puțin de 4 ore. Fără covrigi, lucrurile ar putea s-o ia razna!”, a declarat un project manager.

Scris de Eftimie
9 septembrie 2014 08:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult