Tezaur inestimabil descoperit în munții Orăștiei: O ladă de bere pusă la rece din 1972

Un grup de turiști rătăciți în Carpații Meridionali, în munții Orăștiei, au făcut o descoperire care a lăsat mască întreaga lume științifică și a fost primită cu urale de restul românilor. Descoperirea, a cărei valoare nu a fost încă estimată de experți, este o ladă de bere, pusă la rece de alți turiști în 1972. 

„Am mers în sus, spre izvor, că voiam să ajungem în vârful muntelui. Am dat de o peșteră, am zis să explorăm un pic. Atunci ne-am rătăcit. Am trecut peste niște chestii de aur, era și tezaurul lui Decebal pe-acolo când, ce să vezi, strălucire măiastră, am văzut licărind în lumina slabă a lanternelor noastre o ladă de bere. Am pus mâna pe ele, reci ca gheața, eticheta se dusese aproape de tot, dar excelente la gust”, a spus descoperitorul tezaurului.

Experții sunt sceptici însă în privința salvării tezaurului întrucât după ce au anunțat descoperirea turștii și-au închis telefoanele și au zis că revin ei cu amănunte peste câteva ore. Situația tezaurului este, în acest moment, incertă, și ar putea avea aceeași soartă ca alte comori din zonă. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

11 martie 2016 19:36
Citește mai mult despre: bere tezaur

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult