Toate birturile din Vaslui, închise! Localnicii au băut conținutul din absolut toate extinctoarele

Vasluiul este primul județ al țării în care a venit Apocalipsa pentru localnici: în urma unui control fulger efectuat de ISU, absolut toate birturilor din județ au fost închise. Asta după ce s-a descoperit că toate extinctoarele din Vaslui sunt goale, pentru că localnicii le-au băut conținutul – fie ca atare, fie în combinații cu diverse spirtoase.

Vestea a căzut ca un trăznet peste vasluieni. ”Pentreu mine închiderea birtului e ca un arest la domiciliu”, a protestat vasluianul Ghiocel Asimionesei. ”Păi dacă nu mă duc la birt, nu-mi rămâne decât să stau acasă, închis între patru pereți. Doar n-o să merg să muncesc sau, Doamene ferește, la bibiliotecă. E strigător la cer să închizi birturile din Vaslui!”

”Peste 90% din economia județului are legătură directă cu consumul de alcool”, s-a revoltat și prefectul Vasluiului. ”Puteau la fel de bine să bombardeze complet județul, că tot aia era. Dacă vor să dispărem de aici, să ne spună asta și o s-a facem, ne vom duce toți la rudele noastre din Brașov. Dar să nu alunge vasluienii din birturi, acum în prag de iarnă! E lipsit de omenie ce se întâmplă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 noiembrie 2015 12:49
Citește mai mult despre: alcool birt Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult