Tragedie la Tecuci. A ars acoperișul de paie al unui bloc

Intervenție dificilă a pompierilor în Tecuci, unde autospecialele și-au făcut loc cu greu printre căruțele parcate pe stradă pentru a stinge acoperișul de paie al unui bloc cuprins de flăcări. Se pare că incendiul a pornit de la un opaiț lăsat nesupravegheat de către unul dintre șerbii cazați în mansarda blocului.

”La sosirea pompierilor, focul se extinsese și la poiata de găini de lângă bloc, iar locatarii erau panicați că li se mistuie agoniseala de o viață. Cu toate că oamenii încercaseră să stingă focul cu apă din pârâul care izvorăște din subsol, ei au fost biruiți de năpraznicul pârjol”, relatează Tița Culeac, reporter local din Tecuci.

Din fericire pompierii au reușit să evacueze cele 57 de vaci care sălășluiesc în staulul de la parterul blocului, într-un fost spațiu comercial. Acoperișul de paie al blocului, cu toate că era nou, nu fusese impermeabilizat cum trebuie. Administratorul blocului spune că ar fi vrut să facă un acoperiș modern, din șindrilă, cum au alte blocuri din Tecuci, însă nu au fost bani.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 decembrie 2023 11:32
Citește mai mult despre: bloc incendiu paie Tecuci

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult