Tragedie! Un bărbat s-a dizolvat după ce a băut numai Coca Cola timp de două săptămâni

Deşi reprezentanţii companiei Coca Cola au dezminţit constant că celebra băutură răcoritoare ar avea vreo influenţă negativă asupra sănătăţii, păţania unui bărbat pare să îi contrazică în totalitate. Dependent de gustul acesteia, Robert A. a băut numai Coca Cola timp de două săptămâni. Deznodământul a fost, din păcate, unul tragic, bărbatul dizolvându-se complet.

“Totul a început când a văzut la televizor mesajul acela cu ‘beţi cel puţin doi litri de lichide pe zi’, şi, cum nu se specifica ce fel de lichide, el a ales Coca Cola. Încet încet, de la o sticlă de doi litri pe zi a ajuns la zece, până când a trebuit să comandăm Coca Cola vărsat, direct de la fabrică, în damigene şi butoaie”, povesteşte soţia acestuia.

“În primele zila n-a avut nimic, dar, treptat, a început să se topească pe picioare, la propriu. Mai întâi i s-a dizolvat stomacul, apoi ficatul şi celelalte organe, până când, într-o zi, băutura i-a mâncat coloana vertebrală, de n-a mai putut sta în picioare. Dacă se oprea aici, era bine, dar a continuat să bea şi s-a dizolvat complet“, a mai spus aceasta.

Pentru că n-a mai avut ce să îngroape, soţia lui Robert A. a pus în coşciug o sticlă de Coca Cola cu numele bărbatului pe etichetă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
27 octombrie 2014 13:05
Citește mai mult despre: coca cola

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult