Tramvaie ciocnite în Capitală. Bărbaţii care le împingeau au fugit de la locul accidentului

Două tramvaie s-au ciocnit aseară în zona Şura Mare din Capitală, cel mai probabil în urma unei erori de macaz. Înainte de sosirea Poliţiei, cei circa 20 de bărbaţi relativ vânjoşi care le împingeau au fugit de la locul accidentului.

O parte din vină, spun bucureştenii, o poartă Primăria şi STB, care au neglijat reîmprospătarea parcului de vehicule. „Era mai bine pe vremuri, când tramvaiele încă aveau motoare. Puteai să-l iei la întrebări pe vatman, el era responsabil pentru mersul tramvaiului. Aşa, uitaţi-vă şi voi, derbedeii ăştia te împing până dau de greu!”, a comentat un pensionar care circula cu unul dintre tramvaie.

Cele două vehicule au fost repuse pe şine, iar în prezent aşteaptă sosirea unor împingători noi, accidentul nefiind soldat cu victime.

Semnalmentele împingătorilor dispăruţi au fost publicate pe site-ul Poliţiei Capitalei.

Scris de TNR
27 mai 2020 13:05

Articole asemanătoare

Vezi mai mult