Turism în Ferentari: Cartierul va fi promovat ca “regiunea din Europa cu cei mai mulţi mexicani”

O iniţiativă inedită a Primăriei sectorului 5 are şanse să revigoreze economia cartierului Ferentari! Potrivit unui comunicat oficial, acesta va fi promovat drept “regiunea din Europa cu cei mai mulţi mexicani”, o stragie de PR menită să aducă în zonă numeroşi turişti dornici să vadă cu ochii lor “Tijuana Estului” şi să participe la tradiţionalele fieste ale băştinaşilor purtători de sombrero.

“În situaţia dată, rebranding-ul era la mintea cocoşului”, spune Decebal Popescu, rasist adjunct în cadrul Ministerului Turismului. “Oricât de interesante ar fi culturile locale din Bucureşti, turiştii străini preferă o experienţă mai exotică. Pentru Ferentari, am considerat că este cea mai economică soluţie să împărţim locuitorilor pălării de paie cu boruri largi şi să-i lăsăm să facă ce fac ei de obicei. Mii de nemţi şi-au exprimat deja dorinţa să vadă ‘micul Mexic’ din estul Europei.”

“Bineînţeles, mai trebuie operate câteva schimbări minore: termenul ‘manele’ va fi înlocuit cu ‘mariachi’, votca Scandic va fi redenumită tequila iar tomberoanele vor fi mascate de cactuşi saguaro. Dar suntem convinşi că populaţia va îmbrăţişa repede noile cutume”, a adăugat expertul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
19 septembrie 2013 10:49

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult