Turiştii care nu mai pot pleca în Grecia, panicaţi că nu se vor putea nici întoarce din Grecia în România

Pentru că în Grecia se anunţă o nouă grevă generală, Ministerul Afacerilor Externe a avertizat turiştii români care urmează să-şi petreacă vacanţa în Grecia că ar putea rămâne fără transport, întrucât toate aeroporturile grecilor vor fi închise pentru mai multe zile. Vestea efectiv  i-a panicat pe turiştii care au bilete de vacanţă pentru Grecia, mai ales după ce au realizat că, dacă nu pot pleca în Grecia, nu se vor putea nici întoarce din Grecia în România.

„Nu pot să cred că mi se întâmplă tocmai mie asta. Trebuia să plec peste două zile, exact când am înţeles că grecii vor declanşa greva generală. Faptul că pierd un concediu nu mă deranjează atât de tare, însă faptul că, dacă nu plec în Grecia, îmi va fi practic imposibil să mă întorc din Grecia în România efectiv m-a dărâmat. Iar dacă nu mă întorc la timp în ţară, risc să-mi pierd locul de muncă. Sper ca Ministerul de Externe să facă ceva, astfel încât să putem reveni în ţară cât mai repede”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, unul dintre turiştii afectaţi de greva grecilor.

Deşi reporterul nostru i-a atras atenţia că, dacă nu pleacă în Grecia, nu mai e nevoie să se întoarcă în România, pentru că e deja aici, turistul (nu spunem din ce zonă a ţării era, că pe urmă iarăşi spune lumea că avem ceva cu moldovenii) a făcut o criză de nervi şi l-a înjurat în cel mai urât mod cu putinţă (mai exact, i-a spus că este omul lui Băsescu şi că încearcă să-l amăgească).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
14 iulie 2010 13:45
Citește mai mult despre: aeroport Grecia greva turism vacanta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult