TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

UE interzice horele în spaţii închise

Scris de Vasile
@
17 septembrie 2012 16:13
UE interzice horele în spaţii închise

După dezbateri aprinse, Uniunea Europeană a adoptat ieri amendamentul care interzice horele în spaţii închise. Decizia intră în vigoare începând de astăzi, deşi ţările cu un procent mare de horitori, printre care România, Spania şi Italia, vor beneficia de un răgaz de 2 ani, timp în care patronii trebuie să amenajeze locuri speciale pentru horit, izolate fonic şi marcate corespunzător.

“Populaţia rurală riscă să o depăşească pe cea urbană dacă nu luăm măsuri drastice împotriva horitului”, a explicat un oficial UE. “Expunerea la hore duce, în timp, la dezvoltarea de obiceiuri rustice precum chiuitul şi strigătura, foarte dăunătoare plămânilor. În plus, tinerii vor fi tentaţi să încerce şi dansuri mai grele, unii dintre ei devenind chiar căluşari.”

După cum era de aşteptat, românii sunt nemulţumiţi de noua lege. “Hora face parte din cultura acestui neam. Cum să te duci la o nuntă sau cumetrie şi să trebuiască să ieşi în frig să horeşti? Există deja suficiente localuri pentru nehoritori”, a afirmat cunoscutul patriot Zoltán Király, amintind că statul român a luat recent şi alte măsuri nepopulare, precum interzicerea reclamei la CD-urile cu muzică populară.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi