Un absolvent de teologie dat în urmărire generală acum 8 ani a ajuns vedetă la Antena 3

Un absolvent de teologie dat în urmărire generală pentru tâlhărie în urmă cu 8 ani a fost vedetă TV în tot acest timp. Din 2003 și până acum, Mihai Gâdea a prezentat buletine de știri și a moderat talk show-uri politice, dar nimeni nu s-a prins că tinerelul cu buze groase și privire de virgină dezamăgită în dragoste e un pericol pentru ordinea publică.

Cazul este cu atât mai surprinzător cu cât Gâdea făcea emisiuni foarte proaste, genul de emisiuni la care polițiștii se uită, întrucât le înțeleg.

În toamna anului 2002, vedeta Antenei 3 a jefuit o casă de amanet din cartierul Titan. În timpul tâlhăriei, Gâdea a rănit grav două persoane, pe care le-a și înjurat, sub amenințarea cuțitului. Martorii spun că realizatorul TV nu purta cagulă pe față, însă avea încă de pe atunci fruntea aia mare și proeminentă, la care oamenii se uitau cu groază, așteptându-se în orice moment să cadă pe ei.

Când a intrat în incinta casei de amanet, Gâdea s-a dus glonț la casieră și i-a cerut să-i deschidă seiful. Se pare că el a avut grijă să ia doar valorile din seif, nu și nonvalorile.  Gâdea a fost foarte atent să nu confunde valorile cu nonvalorile, cum se întâmplă destul de frecvent pe la noi. Marele lui avantaj a fost că, venind din comuna Lisa, județul Brașov, era consătean cu o mare valoare, Octavian Paler. Având reperul ăsta în minte, Gâdea s-a orientat mai bine și a luat, de exemplu, doar bijuteriile care semănau cu Paler și bancnotele care îi aminteau de maestru.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
19 februarie 2011 11:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult