Un agent imobiliar spune că sfârșitul lumii e aproape, la doar 5 minute de metrou

Ultima categorie profesională care nu s-a pronunțat cu privire la Apocalipsă a cedat presiunilor sociale și a rupt tăcerea. Un agent imobiliar din București a declarat în această dimineață că Sfârșitul Lumii este aproape, la cinci minute de metrou, într-o zonă liniștită.

„Locația Sfârșitului Lumii este una deosebită, cu locuri de parcare, verdeață și chiar un Mega Image în zonă. Cei care-și vor achiziționa un apartament aproape de Sfârșitul Lumii vor avea parte de apusuri și răsărituri de soare superbe, pline de culoare, în timp ce Flăcările Iadului ne vor cuprinde pe toți și ne vor arde de vii”, susține Robert Acrișor.

Afirmația sa este însă una greu de crezut, întrucât oamenii care și-au căutat case în zonă susțin că nu e chiar așa, mult mai spre Sfârșitul Lumii sunt apartamentele alea de pe lângă groapa de gunoi Glina, unde chiar simți mirosul de pucioasă și ansamblurile rezidențiale acolo sunt tot la cinci minute de metrou.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 ianuarie 2021 12:56
Citește mai mult despre: imobiliare metrou Sfarsitul Lumii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult