Scene de o brutalitate ieşită din comun într-un cartier din Capitală, unde un bărbat a rănit o femeie, numind-o grasă. Martorii spun că de fapt conflictul ar fi escaladat. Iniţial bărbatul a făcut-o “plinuţă”, însă ea i-a replicat dur: “Tu vorbeşti, mă, burtosule?”, apoi spiritele s-au încins şi el a rănit-o grav.femeie_ranita_grav.jpg

“E adevărat că am pus un pic pe mine în vacanţa asta, că în Grecia am gustat din toate alea, nu m-am putut abţine. Dar să mă faci grasă? De unde până unde?”, spune Graţiela, femeia rănită. Aceasta acuză că bărbatul a şi fugit de la locul faptei şi n-a apucat să-i dea cu geanta în cap, cum merita.

Mai grav e că poliţistul din zonă nu a intervenit, ba chiar ar fi zis "Haideţi, doamnă, că nu sunteţi tocmai suplă", ceea ce i-a produs femeii o criză de isterie.

Femeia insistă că pentru astfel de specimene trebuie dată o lege specială şi trebuie să înfunde puşcăria. Bărbatul se dezvinovăţeşte şi solicită proba cântarului: "Dacă are mai puţin de 80 de kile io fac puşcărie voluntar", ar fi declarat acesta, însă femeia s-a eschivat, motivând că are o fobie cu cântarul.

Scris de TNR | Thursday, 05.09.2019 17:04 Social

National Cinematografic