Un bucureştean s-a suit pe o bordură din Sectorul 4 şi ameninţă că sare în gol

Situaţie tensionată pe Bvd. Cantemir din Capitală, unde un inconştient, cel mai probabil în depresie, s-a urcat pe una din bordurile supraînălţate şi ameninţă că se sinucide. Omul stă într-o poziţie precară la peste 18 metri înălţime dar încă n-a făcut revendicări. Autorităţile intervin pentru salvarea acestuia, strategia fiind să ridice un perete paralel de borduri, apoi să-l prindă.

“Nu putem ajunge la înălţimea respectivă cu utilaje normale. Vom face o licitaţie în regim de urgenţă, să venim cu granit până la cota +15 metri şi de-acolo punem o scară”, explică un angajat de la ADP, chemat să-l salveze pe sinucigaş.

Încă nu se ştie cum a ajuns bărbatul în vârful bordurilor şi cei de la ADP Sector 4 spun că vor împrejmui zona cu un gard înalt, ca să evite pe viitor astfel de situaţii: “Nu vrem ca bordurile de pe Bvd. Cantemir să devină un loc preferat de sinucigaşi. Dacă vor să-şi curme zilele se pot duce la Poştă sau la Taxe Locale, să facă infarct acolo de nervi, cum face toată lumea”, spun autorităţile locale.

Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

Scris de Ionut
23 aprilie 2019 14:05
Citește mai mult despre: borduri sinucigaş

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult