Un cerşetor a refuzat 5 lei de la un om cu suflet bun, dar fără credinţă în D-zeu

Demnitate și verticalitate! Un cerșetor din Piața Unirii, care în general cere bani de la oameni cu suflet bun și credință în Dumnezeu a refuzat astăzi o persoană care din păcate nu avea credință. El și-a dat seama de acest lucru pentru că i-a pus câteva întrebări din Biblie și falsul milostiv n-a știut să răspundă.

Cerșetorul i-a spus ofuscat că nu ia bani de la atei și să facă bine să meargă în altă parte cu pomana lui: ”Poate găsiți vreun cerșetor satanist care să vă ia banii. Eu nu discut cu cei lepădați de credință!”, a spus cerșetorul.

Cerșetorul a mai declarat că nu-l fac pe el 5 lei și că poate să-și termine vila și fără ăia 5 lei amărâți pe care avea de gând să i-i dea anticreștinul: ”Decât să mă trezesc cu vreo pedeapsă divină, mai bine lipsă. Rămân cu sutele de lei pe care le încasez zilnic de la creștinii mei săraci. Să se ducă în alte țări, dacă vrea să dea bani la cerșetori. Eu nu mă murdăresc cu banii lui de supus al lui Scaraoțchi!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 septembrie 2021 09:49
Citește mai mult despre: bani cerșetor credință

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult