Un floc descoperit la Pompei, dovada că bărbații se pișă în chiuvetă de mii de ani

Arheologii care studiază rămășițele de la Pompei au făcut o descoperire epocală, respectiv un floc rămas de la un centurion roman într-o chiuvetă. Acoperit de cenușă vulcanică, acel fir de păr a rămas perfect conservat, ceea ce ne dovedește că încă din urmă cu două milenii bărbații făceau pipi în chiuvetă.

„Este o constatare normală, nimic ieșit din comun”, spune Enzo Auditore, șeful echipei de cercetători, de la Universitatea din Roma. „Efectiv când am descoperit asta am avut surpriză zero, nici măcar nu știu de ce a devenit brusc o știre. Probabil am avut un student mai zelos care a crezut că dacă publică o lucrare pe această temă va fi brusc interesant. Evident, lumea oamenilor de știință din acest domeniu este dominată de bărbați, de aceea, nu putem vorbi de o mare descoperire”.

Cercetările arată că romanii își ridicau tunica, o piesă de vestimentație foarte populară în acele vremuri, pentru a se pișa în chiuvetă, apoi își scuturau ștromeleacul cu vigurozitate, ceea ce explică existența flocului. „E important să o scuturi după ce te piși în chiuvetă, că tu rămâi cu ea, nu chiuveta”, explică Auditore.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 mai 2023 17:08
Citește mai mult despre: barbati chiuveta pompei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult